Lumea se schimba dramatic în fäa ochilor nötri - e ti pregatit pentru ce urmeaza? O analiza revelatoare realizata de unul dintre cei mai importan i exper i în tendin e globale, care include i o nota despre modul în care pandemia de COVID-19 va amplifica i accelera fiecare schimbare.
Potrivit lui Mauro F. Guillén, singura posibilitate reala de a în elege transformarile - i impactul lor - este sa gândim lateral, sa abordam problemele creativ i din perspective noi. În loc sa ne concentram pe o singura tendin a - de pilda, schimbarile climatice sau ascensiunea regimurilor nonliberale -, autorul ne încurajeaza sa ne gândim la interac iunea dinamica dintre aceste for e care converg într-un punct critic unic - 2030 -, punctul din care nu ne mai putem întoarce.
2030 este un ghid remarcabil al schimbarilor care urmeaza i un exerci iu al puterii "gândirii laterale", revolüionând modul în care privim schimbarile cataclismice i consecin ele lor.
"De prea mult timp, modul în care publicul în elege tiin ele sociale a fost dominat de economi ti i de psihologi. tim multe despre ce se întâmpla cu dolarul i cu sim urile noastre, dar suntem surprinzator de ne tiutori în privin a modului în care structurile sociale transforma lumea din jur. Mauro Guillén, un sociolog genial, schimba acest lucru. Cartea sa îndrazneäa i provocatoare explica de ce avem mai püini copii, de ce clasa de mijloc stagneaza i de ce noi puteri sunt în ascensiune." ADAM GRANT, autor al bestsellerului Originalii
MAURO F. GUILLÉN este unul dintre cei mai originali gânditori de la Wharton School. Expert în tendin ele pie ei globale, este un cautat orator i consultant. Combina pregatirea ca sociolog la Yale cu experien a de economist în ara nativa, Spania, pentru a identifica i a cuantifica, deopotriva, cele mai promi atoare oportunitäi aflate la intersec ia progreselor în demografie, în economie i în tehnologie. Cursurile sale online Coursera au avut peste 100 000 de participan i din toata lumea. Printre car ile sale se numara The Architecture of Collapse, Global Turning Points i Emerging Markets Rule.
Es wurden noch keine Bewertungen abgegeben. Schreiben Sie die erste Bewertung zu "2030" und helfen Sie damit anderen bei der Kaufentscheidung.